Tabăra de schi – Harghita, 2020
Înarmați cu echipament pentru prima aventură la schi, cu nerăbdare, veselie și multă curiozitate, am pornit în tabăra de schi – cea de-a doua tabără TINY TOES, organizată împreună cu prietenii de la Multisport Junior.
Locația: Harghita Băi, aproape de pârtia Csipike (numai bună pentru prichindeii la prima experiență de acest fel)
Cazarea: Pensiunea Tirol.
Durata: 5 zile, 4 nopți (mai mergeau vreo două zile în plus 🙂 ).
După un drum destul de lung (dar frumos) cu microbuzul, presărat cu colinde (inspirate de zăpada și iarna brusc ițite), cu nelipsita întrebare pusă pe repeat ”cât mai avem?”, cei 12 copii și 3 adulți însoțitori am ajuns cu voie bună la Pensiunea Tirol, unde ne-am cazat rapid în camerele ce urmau să devină casa noastră pentru câteva zile. Împărțirea pe camere fusese făcută de acasă, așa că am optat pentru mansarda cu 8 locuri și o camera de alte 4 locuri, așezând copiii așa cum și-au dorit să se grupeze, sub atenta noastră grijă și supraveghere.
Programul a fost făcut cu mare atenție, astfel încât să le oferim o gamă cât mai variată de activități: trezirea la ora 7:45, mic dejun la 8:30, antrenament de schi de la ora 10:00, de la 13:00 masa de prânz, odihnă până la ora 14:00 și antrenament de schi din nou de la 14:30. Serile ni le-am petrecut în curtea cabanei, construind un iglu sau dându-ne cu sania, apoi cină de la 19:30, toaleta de seară, povești de noapte-bună și mult așteptatul somn de refacere și încărcare a bateriilor.
Deși programul a fost plin-plin, micuții tot și-au găsit timp de desenat, de jucat board-games, de jucat cu păpuși sau supereroi, lego și orice poate fi transformat în jucărie. Au cântat și au dansat în seara cu discotecă (și nu numai – muzica face parte constant din viața noastră și a răsunat cabana mai tot timpul de glasurile, de la ultimele hituri la nelipsitele cântece de Crăciun-care-a-trecut).
S-au împrietenit și s-au jucat cu doamnele de la bucătărie, care i-au alintat și s-au dat peste cap să le facă toate poftele culinare. Am avut parte de o mâncare delicioasă, hrănitoare și sănătoasă (Să scriu oare despre ciorba de cartofi cu tarhon sau cea de roșii cu găluște mici și galbene? Sau poate să scriu despre cozonacul de casă sau despre friptura la tavă? Sau să am milă și mai bine să nu? Nu pot să ma decid… delicios totul!)
Dacă taberele de vară se axează mai mult pe libertate, socializare și joacă, pot spune că tabăra de schi din această iarnă a avut alt cuvânt de ordine – MUNCA.
A fost cu muncă în echipă, muncă individuală, antrenament, efort fizic, concentrare, atenție sporită, înțelegerea regulilor și aplicarea lor, coordonare, rutină, implicare.
Antrenamentele de schi au fost ținute de 2 monitori specializați în lucrul cu copiii – Ianoș și Lotzi, care ne-au oferit la fiecare ședință multă răbdare și dedicare. Toți copiii erau începători așa că au pornit cu noțiunile de bază – cunoașterea echipamentului, mersul cu clăparii (”Uite, ne mișcăm ca astronauții pe Lună!”) și montarea schiurilor.
În mai puțin de două zile copiii-cei-începători deja coborau singuri pârtia Csipike!
Au muncit enorm, au ieșit fiecare din zona lui de confort, având curaj să înfrunte lucruri necunoscute – pârtia albă și înclinată ce se desfășura întins în fața lor, ninsoarea cu fulgi mari și vântul fin care răscolea zăpada (făcându-le deseori concentrarea să fugă sau împiedicându-i să vadă mereu foarte clar ce este în fața lor). Astfel au fost nevoiți să aibă toate simțurile alerte (și urechile deschise ca să audă glasul monitorilor).
Micuții au căzut de multe ori. Nu le-a fost deloc ușor. Mai ales în prima zi s-au frustrat și au plâns – nu era atât de ușor precum văzuseră la televizor sau la alți oameni pe pârtie. Lor nu le ieșea schema!
Dar au apucat mâna întinsă a colegilor sau a instructorilor, s-au ridicat și au mers mai departe. Ce curaj să se urce singur pe teleschi când nici măcar nu aveau puterea să îl prindă singuri din mișcare! Dar s-au încurajat unii pe alții și au reușit!
Să mai zic că bubuiam de mândrie, de dragul lor? 🙂
Pârtia aproape goală (mai erau doar câțiva alți oameni pe langa noi) răsuna de uralele noastre victorioase, la fiecare viraj luat corect, la fiecare coborâre fără opriri sau slalom printre bețe de schi executat fără greșeală.
Pizza feliteee!!! auzeam la fiecare plug reușit de copii – ce găselniță drăguță au găsit monitorii ca să explice copiilor cum să pună frână sau să încetinească pe pârtie, cât interes și-au dat să se facă bine înțeleși de către copii și să îi cunoască mai îndeaproape, să lucreze cât mai bine cu ei.
Limba nu a fost o barieră, monitorii vorbeau bine româna, cu puțin accent și câteva cuvinte stâlcite, doar cât să ne amuze. Copiii erau convinși la un moment dat că de fapt suntem în altă țară – până când cel mai mare dintre ei a spus ca suntem tot în România dar se vorbește ”ungură”. J
Ce impresionați au fost copiii de schiorii străini care se opreau din coborârea lor ca să dea o mână de ajutor să îi ridice sau ca să le spună cuvinte de apreciere și încurajare!
Tabăra a fost și un bun exercițiu de fairplay, de maniere și de socializare pe pârtie. Micuții au observat că dacă nu se ajută unii pe alții, nu pot reuși. Au înțeles că dacă unul dintre ei avansează mai greu trebuie să îl susțină, să își înfrângă frsutrarea că nu se mișcă mai repede și să aștepte, altminteri nu pot face drumul împreună.
Cât de mult au crescut copiii noștri în doar câteva zile – prin sport și altruism, implicare și curaj!
Tabăra de schi a fost și bun prilej de pas înainte spre independență – grija pentru lucrurile personale, organizarea bagajului (cu ajutorul nostru, al adulților, dar cu responzabilizarea continuă a copiilor).
Nu este deloc ușor să ai pe cap grija mănușilor, a cagulei, a șosetelor ude și a echipamentului de schi care trebuie mereu puse la uscat. Însă au reușit, chiar dacă nu le-a plăcut tot timpul. (Nu le-ar fi plăcut nici varianta să nu poată merge pe pârtie fără mănuși. 😀 )
Am râs împreună când cizmele ”au plecat singure” și au ajuns la alt etaj și ne-am enervat teribil împreună când mai multe cagule au dispărut de pe fața Pământului și ne-au întarziat plecarea spre casă. Tot împreună, cu răbdare (după câteva sesiuni de respirat adânc și numărat în gând) am putut să rezolvăm tot ce ne-a stat în cale.
Importantă a fost și încrederea părinților în noi, căci ea alimentează copiii și relația noastră minunată cu ei. Și părinții au ieșit din zona de confort și au înțeles când nu e un moment bun să vorbească cu copiii ca să nu le creeze frustrări, părinții care au avut răbdare să audă vești de la noi, părinți care au împachetat cu grijă toate cele necesare taberei și care ne-au făcut munca mult mai ușoară.
Cheia succesului pentru această tabără? Tot MUNCA în echipă și comunicarea!
Ce am învățat în această tabără de schi?
- Suntem curajoși și muncitori.
- Ne place sportul și putem să ne depășim limitele.
- Ne respectăm unii pe ceilalți.
- Încrederea se câștigă și trebuie să muncești ca să ai parte de ea.
- O echipă bine legată atinge mai multe obiective și cel mai important lucru e comunicarea.
Ce ne propunem mai departe? La cât mai multe tabere, mai lungi de-atât, aventuri noi de trăit, locuri și oameni noi de cunoscut, sporturi noi de învățat (spoiler – urmează tabăra de echitație la vară 😉 ), limite personale de depășit și… să creștem împreună frumos – copii și adulți.
Cu drag de copii și de educația timpurie,
