a kid protesting against the war in ukraine
Educație

Rusia – Ucraina − Cum le vorbim copiilor despre război

Cum le vorbim copiilor despre război în această perioadă când mulți am crezut și am sperat că o vom face doar din cărțile de istorie? Copiii sunt oglinda noastră – a părinților, a profesorilor, a societății în care cresc. Ca să putem face asta, mai întâi trebuie să ne definim nouă înșine foarte clar ce știm despre război, ce simțim și cum ne raportăm la asta.

Discuția cu copii despre război poate avea un traseu general valabil. Însă în acest caz foarte special, cel al războiului dintre Rusia și Ucraina, să nu uităm că omenirea nu și-a revenit încă în urma pandemiei. Aceasta ne-a forțat și ea să tot avem  discuții grele cu copiii noștri.

Astfel, dacă discuțiile despre pandemie din acele momente au fost potrivite, ca linie generală, poziționarea noastră este deja conturată în mare parte. Acum avem de-a face din nou cu o situație pe care nu o putem controla, ci putem doar să încercăm să ne analizăm emoțiile și să lucrăm cu ele.

război
Photo by Polina Tankilevitch on Pexels.com

Îi întrebăm sincer pe copii ce știu și ce vor să afle

Abordarea subiectului ”război” depinde mult de vârsta copiilor cărora ne adresăm. Cel mai bun punct de plecare este să îi întrebăm pe ei ce știu și ce vor să afle, în loc să presupunem noi că știm mai bine ce e necesar să le spunem.

Orice copil care poate manevra un smartphone va fi avut acces la fel de fel de informații. În același timp, nu este de ignorat deloc mediul social de la școală sau cel al găștii, unde vor fi multe tabere de opinii (formate tot în mediul de acasă) – copii care vor vorbi împotriva sau pro război, copii care vor povesti doar despre dramele umane, copii care vor cunoaște și contextul geopolitic, copii cărora nu le pasă pentru că războiul nu este la ei acasă.

Vom avea așadar de-a face cu multe necunoscute și variabile, motiv pentru care corect este să întrebăm ce știu și ce vor să afle când le vorbim copiilor despre război.

pointing russia in a world map
Photo by Lara Jameson on Pexels.com

Este în regulă să fim îngrijorați!

Categoric, este greșit să ne prefacem că nu există un conflict armat sau că acesta nu ne afectează! Toate războaiele au schimbat fața omenirii definitiv; acum se scrie din nou o istorie sângeroasă, ai cărei martori suntem.

Este în regulă să fim speriați, este în regulă să nu fim mereu într-o dispoziție sclipitoare, este în regulă să fim triști și îngrijorați, atâta vreme cât vorbim despre asta. Acceptăm așadar împreună că suntem într-o situație aparte și discutăm despre ea, întrebându-ne copilul ce știe și ce dorește să afle.

Copiii foarte mici sunt în general conectați afectiv la starea noastră emoțională, așa că, în acest caz, trebuie să avem grijă de noi în primul rând. (Ne putem gândi la o analogie cu masca de oxigen din avion, pe care ne-o punem nouă întâi, ca să îi putem salva pe ceilalți).

Copiii manifestă emoțiile diferit, în funcție de deschiderea și capacitatea lor de a vorbi. Într-un live CNN pe care îl urmăream, un reporter ne-a făcut atenți asupra unui lucru care aproape mi-a produs un șoc; transmitea dintr-un punct de trecere vamal plin de refugiați din Ucraina. 99% erau femei cu copii. Jurnalistul a tăcut și ne-a rugat să observăm că nu se auzea niciun copil plângând. Nu se auzea niciun copil plângând într-un loc cu mii de copii care veniseră pe jos sau înghesuiți în cine știe ce condiții, dintr-o zonă de război: așa se „aude” șocul traumatic și post traumatic – prin tăcere. Acei copii erau atât de afectați încât nici măcar nu puteau plânge…

Este greșit să le spunem să nu fie speriați, că totul este foarte în regulă.

Deși este firesc ca noi, părinții, să vrem pentru copiii noștri să se simtă mereu fericiți, trebuie totuși să normalizăm și sentimentele negative. Ele fac parte din viață!

COMUNICAREA – cheia eliberării emoțiilor

Așadar, direcția cea mai corectă este COMUNICAREA, este eliberarea emoțiilor prin plâns, joacă, discuții, citire, conectare pur si simplu, orice știm că funcționează pentru copilul propriu.

Ceea ce trebuie să facem noi ca adulți este să avem grijă la ce ne uităm, de unde ne luăm informațiile și cum ne comportăm în funcție de ceea ce aflăm. Nu este o idee bună să stăm conectați fără oprire la război, mai ales pe canale unde se numără frenetic morții și se pune accent pe imagini cu mare impact emoțional. Acestea nu sunt lucruri potrivite pentru cei mici, indiferent cât de „mari” sunt.

Este important să povestim cu copiii noștri școlari despre contextul istoric și geopolitic al războiului – să punem accent pe implicarea NATO și UE, să definim faptul că nu suntem singuri în marea de necunoscut, că ”luptăm” împreună și suntem mai mulți în aceeași situație.

Este important de asemenea să îi implicăm pe copii în acțiunile umanitare, arătându-le astfel că oamenii nu sunt singuri, că implicarea oricăruia dintre noi poate produce o schimbare. Dacă, în cel mai negru scenariu, am ajunge în situația refugiaților de astăzi, există mereu oameni și instituții care vor ajuta într-un fel sau altul.

Este greșit să le spunem să nu fie speriați, că totul este foarte în regulă – îi vom face să le fie rușine de ceea ce simt și să nu își mai împărtășească trăirile. Trebuie să găsim o cale de mijloc, unde nici să nu fim în situația de a ignora complet sentimentele și emoțiile, dar nici să nu le lăsăm să ne copleșească.

Deși este firesc ca noi, părinții, să vrem pentru copiii noștri să se simtă mereu fericiți, trebuie totuși să normalizăm și sentimentele negative. Ele fac parte din viață! Trebuie să le lăsăm celor mici ușa deschisă pentru orice întrebare, pentru orice nelămurire, să recunoaștem dacă nu știm ceva și să căutăm informațiile împreună – aici putem ține și o lecție despre surse viabile de informații, fake news și alte probleme legate de subiect.

grayscale photo of man holding rifle
Photo by asim alnamat on Pexels.com

Set mintal rațional pentru adulți

Cu toții ne cunoaștem bine copiii: vom vedea în comportamentul lor cât de afectați sunt, dacă le ies greu cuvintele. Este important să fim atenți la orice schimbare în felul de a dormi sau a mânca al copilului și la relațiile sociale.

Dacă trăim într-o zonă neafectată de război, este important să reamintim acest lucru celor mici, să apreciem libertatea și liniștea pe care le avem, să ne continuăm viața obișnuită, rămânând informați și ajutând cum putem.

Ca un mic ghid clar pentru pregătirea psihologică, noi ca adulți, avem nevoie de un set mintal rațional, caracterizat (după abordarea cognitiv-comportamentală a specialiștilor americani în psihologie Aaron T. Beck și Albert Ellis) prin: 

  • gândire flexibilă
  • non-catastrofare („este rău, dar nu cel mai mare rău posibil”), 
  • toleranță la frustrare („nu-mi place, dar pot tolera și merg mai departe”)
  • evaluări nuanțate ale vieții

Acest set mintal poate genera și emoții negative, dar sănătoase – de exemplu îngrijorare, dar nu panică/anxietate; nemulțumire, dar nu furie / agresivitate; tristețe, nu deprimare. Mai mult, pe acest fond emoțional pot să apară și emoții pozitive – empatie / compasiune față de ceilalți, atitudinea psihologică fiind în general una de optimism realist. 

Există din păcate și un set mintal de detașare („nu-mi pasă / nu mă interesează”) sau de optimism iluzoriu / iluzii pozitive („mie nu are ce să mi se întâmple”) care duce la demotivare și ineficiență în abordarea problemei practice. Ar fi de evitat astfel de gândire…

Putem spune că deocamdată nu suntem vizați în acest conflict, însă daca am fi, acesta ar fi planul nostru de bătaie: a, b, c. (Asta presupune să avem creionat în linii mari un plan, în caz că lucrurile nu vor merge bine.)

Este un moment bun în care să punem accent pe rutine importante, pe sănătate, grijă, prevenție, relațiile cu familia și cei dragi. Este de ajutor să evităm să ne izolăm de frică, să nu mai respectăm rutinele obișnuite (de genul „merge și așa, oricum o sa fie război, ce contează ce mâncăm, facem, la cât ne culcăm, etc”.)

Pentru noi, viața trebuie să rămână la fel, pentru a oferi siguranță emoțională celor mici.

vorbim copiilor despre război

Cum le vorbim copiilor despre război cu ajutorul cărților?

Tot din zona practică a abordărilor cum le vorbim copiilor despre război, las aici propuneri de cărți (pentru copii) care pot fi accesate ca deschizător de drum în discuție.


Bibliografie:

  • Philippa Perry ( psychotherapist) The Guardian – How to talk to children about war
  • Daniel David (2012) – Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Iași, Editura Polirom.
  • Jody Baustein, Therapist, Children’s Healthcare of Atlanta Strong4life – CNN interview
  • Meghan Holohan – Today – How to talk to children about war, an age-to age guide

Sursă foto – www.pexels.com/


Cu drag de copii și de educația timpurie,

Alexandra Iftode, manager educațional TINY TOES, formator în educație, în formare ca psihoterapeut integrativ (la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: